|
|||||||
|
|
|
|||||
|
|
|||||||
|
|||||||
|
|
|
|||||
|
|
|||||||
|
In vremea aceea, piticii si Bilbo calatoreau spre Munte. Unde au si ajuns, au omorat zmeul (Bard, el e vino-vatul) si de acolo a inceput toata istoria Nimeni nu a dorit sa se intample toate astea, dar foamea de aur si cea de marire au fost si sunt motoare prea puternice care fac de nestapanit fiinta umana. |
|
De aici pornim Nimeni nu stie unde vom ajunge
dar nu putem decat |
|
In clipa in care si-a luat pentru ultima oara ramas-bun, Thorin Scut-de-Stejar mi-a spus: -Ai mult mai multe calitati decat iti inchipui, copil al blandului Soare-Apune. Ai curaj si intelepciune impletite in egala masura. Daca ar fi mai multi care sa pretuiasca mancarea si cantecul si veselia mai presus de comori si de aur, lumea ar fi mai fericita. E mult de-atunci, dar si azi sunt la fel, iubesc frunzele si florile, stelele cerului si stelele fruntilor, lacurile muntelui si lacurile adanci ale ochilor codanelor, muzica si cuvintele frumoase, oamenii si deloc aurul... |
|
Un pic mai jos de stele Acolo unde florile nu uita sa zambeasca Acolo unde muntele si dealurile se apropie Acolo unde toate fetele au ochi de azur si nu mai poti pleca daca ai inceput sa inoti in lacurile lor adanci |
|
Aici am descoperit prima data un dovleac adevarat. Si nu am rezistat la comparatie... |
|
Designed by OLDanny 2005 |
|
Trăiesc în ghindă
După ce ne-au apus toate stelele, dreptul la gând ne-a mai rămas, Nemișcată cădere între ieri-azi-mâine, fără priviri aruncate pe ceas. Și obositul suflet între axonii morți cu greu se mai găsește, Înaintea veșniciei nu ne-a mai rămas timp de o banală poveste.
Strecurat printre gene, soarele înăuntru intră greu prin dendrite, Sunt pulsuri, nu-i lumină. Din stejari nu toate foile-s pierite Așa cum nu tot sângele din inima mea demult omorâtă a plecat, Nici visul meu nu-i apus, am să te văd într-o altă viață, copacul meu ridicat. |
|
Unde ma gasesti intotdeauna: |
